vineri, iunie 14, 2013

Investiţii nemţeşti în mentalitatea românească

Recent, a început un transfer de mentalitate nemţească, în România, împreună cu un transfer de tehnologie germană. Am rămas uimit şi aproape neîncrezător să aud că anumite principii şi valori, devenite străine societăţii româneşti, au fost aproape impuse de o mare companie nemţească, în Transilvania. În 1921, Robert Bosch spunea: „Am acţionat mereu conform principiului că este mai bine să pierd bani decât să pierd încrederea celorlalți. Caracterul onest al promisiunilor mele, încrederea în valoarea produselor mele şi în cuvântul meu de onoare, au avut întotdeauna, prioritate în faţa unui profit trecător.” Ţinând cont de mentalitatea, profesionalismul, educaţia şi nu în ultimul rând, de rigidiatea germană privind lucrul bine făcut şi respectarea regulilor, am abordat subiectul privit nu ca pe nişte investiţii strict economice, cu cifre exacte, seci, ci din prisma faptului că firme, companii precum Bosch Rexroth, au adus şi continuă să promoveze în România, valori şi principii în toate domeniile, inclusiv cele care ţin de educaţie şi societate. Cum ar fi: Corectitudinea, Responsabilitatea, Siguranţa, Credibilitatea şi mai ales, Respectarea legii. Nu mai vorbesc de lucrul bine făcut. Valori care dacă nu au dispărut complet din mentalul românesc, sunt ignorate cu bună ştiinţă şi călcate în picioare. Păi, cine a mai auzit, în ultimii douăzeci şi ceva de ani, de astfel de "bazaconii", în ţara noastră? Dar să le mai şi respecte şi promoveze! Cine-i prostul să le respecte, ar cădea de fraier în ochii celorlalţi. Şi ţepuit şi păcălit, pe deasupra. Cine le mai promovează în rândul tinerilor, al elevilor, studenţilor sau la nivelul întregii societăţi româneşti? La noi, pe stradă, la televizor, în Parlament, vedem, auzim, vorbim, în toate mediile-economic, social, educativ, politic-în întreaga societate de fapt, de corupţie, mită, ţeapă, înşelăciuni, escrocherii, afaceri necurate, infracţiuni, etc. Fapte, lucruri, acţiuni voite, duse la limita legii şi în cele mai multe cazuri, dincolo de lege. Celebri oameni de “afaceri”, politicieni, judecători, poliţişti, procurori, avocaţi, precum şi cetăţeni din toate categoriile sociale au ajuns la porţile închisorilor şi dincolo de ele. În ultimele zile, eticheta pentru un om de afaceri român, la “negocierea” unor contracte, a fost de "pervers", ştampilă pusă de un alt afacerist. Lucruri obişnuite, banale pentru spaţiul mioritic. Zilele trecute, la Berlin, prim ministrul Victor Ponta, a avut o întâlnire cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei şi cu mai mulţi investitori nemţi. În timp ce partea română spera la un parteneriat economic strategic cu Germania, doamna de “fier” a cerut expres respectarea statului de drept şi intensificarea luptei împotriva corupţiei. Pe de altă parte, afaceriştii nemţi au acuzat datoriile statului român faţă de ei, birocraţia excesivă şi lipsa infrastructurii, a autostrăzilor în special. Cu toate acestea, tot mai multe companii de renume vin să investească în ţara noastră, investind nu doar în economie, ci şi în mentalul românesc. Ca simplu cetăţean, jurnalist, nespecialist în economie, consider că în România, tocmai despre astfel de valori fundamentale avem nevoie acută, pentru o educaţie sănătoasă şi pentru a ne asigura un viitor adevărat, clădit pe o temelie durabilă. Principii ca cele ale lui Robert Bosch, amintite mai sus, respectate cu sfinţenie de nemţii din Companie, ani în şir după moartea acestuia. Într-o societate românească actuală, în care persistă şi se dezvoltă mediocritatea şi nonvalorile, mi se pare un lucru extraordinar promovarea şi implementarea unor astfel de idei, odată cu noile investiţii din România. Acest lucru înseamnă un transfer de educaţie şi responsabilitate venită dintr-o mentalitate tipică nemţească de care noi, românii, avem atâta nevoie. Chiar dacă, deocamdată, nu doreşte să facă publice investiţiile din zona de educaţie şi socială transilvană, după cum mi-au răspuns reprezentanţii acesteia în România, Compania Bosch de exemplu, a început deja acest transfer de mentalitate. Fie că este vorba de învăţământ în limba germană, alte forme de educaţie sau de proiecte în cadrul comunităţilor, ori parteneriate sau colaborări în beneficiul reciproc al părţilor. Exemplul nemţilor sper să fie urmat şi de alte ţări cu principii şi valori sănătoase, care să vină şi să ne lecuiască de metehnele proaste, autohtone sau învăţate de la alţii. Paul Stan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu