Luna acestui frumos octombrie 2013 am făcut câteva drumuri cu mașina prin Câmpia Română, mergând ore bune pe șosele județene sparte, al cărui asfalt a devenit o amintire, dar și pe drumuri de țară pietruite sau de pământ, pline de gropi și hârtoape.
Am cutreierat prin Bărăganul județelor Prahova, Buzău și Ialomița, trecând prin locuri pe unde mai fusesem, dar rătăcind pe drumuri și în cătune pe care nu le văzusem și călcasem niciodată.
Am făcut călătorii programate și neprogramate, traseele din urmă fiind generate de lipsa fizică a indicatoarelor rutiere, în special în mediul rural, care m-au făcut să rătăcesc zeci de kilometri prin zone necunoscute mie.
Mersul încet prin gropile drumurilor de țară, pe care nu mai aveam cum să le ocolesc, mi-a oferit o priveliște și panoramă a câtorva zone și localități specifice unor așezări sărace, de câmpie. Sătuce sau cătune cu populații îmbătrânite, împuținate drastic, cu oameni care supraviețuiesc după urma creșterii animalelor și a agriculturii de subzistență.
Pe de altă parte, peisajul tomnatic al Câmpiei Române, care are frumusețea lui aparte pentru cine o cunoaște și știe să aprecieze acest lucru, mi-a confirmat, încă odată, un lucru pe care îl observase de mai mulți ani încoace.
Fântânile cu ciutură și cumpene din lemn, care odinioară străjuiau și întrețineau viața oamenilor și a dobitoacelor, fie în întinderea câmpului, fie în așezările din cuprinsul Bărăganului, sunt pe cale de dispariție.
Vestigiile trecătoare ale unui puț de Bărăgan
Foto: Paul Stan
Din zecile, sutele sau miile de astfel de fântâni, săpate în vechime, în sate, cătune sau direct în mijlocul pustietății, a câmpiei, care adăpau deopotrivă țăranii locului, dar și călătorii și animalele, au mai rămas doar câteva. Ici, colo. Stinghere în imensitatea întinderii locurilor agricole.
Părăginite, răpuse de vreme și de vremelnicia unor semeni, care ba le-au ignorat, nemaifolosindu-le apa vieții, ba le-au distrus cumpenele de lemn ori au furat gălețile sau alte părți principale ale acestor puțuri. Cele mai multe s-au astupat, după ce le-au fost furate buduroaiele și tuburile de ciment din care erau făcute.
În trecut, aceste fântâni de camp erau sursa principal de apă pentru țăranii care lucrau pământul, dar și pentru animalele ce pășunau în zonă. Fiecare astfel de puț, de fântână avea o istorie proprie și purta un nume de om.
Fântână veche de câmpie
Foto: Paul Stan
Oamenii din vechime obișnuiau ca după moartea cuiva drag din familie să-i sape acestuia o fântână pentru pomenirea veșnică. De obicei, aceste puțuri de făceau lângă casă, la drum, dar și pe câmpurile agricole unde trudeau pământul, pentru ca oamenii și animalele să aibă la îndemână un loc de unde să poată bea apă rece și proaspătă.
Astfel de fântâni se făceau nu doar pentru cei morți, dar și de către unii oameni aflați în viață, pentru a fi pomeniți după trecerea în neființă.Uneori, dacă o singură familie nu-și permitea din cauza lipsurilor materiale, să construiască un puț se uneau mai multe reubedenii sau cunoscuți și făceau lucrarea împreună.
Pe buza noului izvor se inscripționau în piatră anul și numele morților sau al celor care l-au ridicat. De multe ori, lângă fântână se ridica și câte o troiță pe care se scria numele celor în pomenirea cărora a fost făcută.
Unele fântâni deja construite, cu vechime, dar care nu mai aveau apa bună sau suferiseră stricăciuni, se “sleiau”, adică se resăpa și curăța izvorul până dădea din nou o apă bună de băut. Înainte de a o da în folosință, era chemat preotul care ținea o slujbă de sfințire și pomenire a morților în cinstea cărora a fost construit noul puț.
Loc special pentru adăparea animalelor pe câmp
Foto: Paul Stan
În vechime, exista un ritual practicat la fiecare dare în folosință a unei fântâni. După ce beau apă, prima dată, cu oalele de lut, vasele erau lăsate în puț la sfârșitul ceremoniei.
Acest obicei se pare că era practicat chiar și de geto-daci, pe teritoriul țării noastre fiind descoperite patru fântâni de pe vremea strămoșilor noștrii, care aveau oale de lut pe fund.
Puțurile geto-dace s-au descoperit la Brad, județul Bacău, Ciolăneștii din deal, județul Teleorman, Gherman, județul Vaslui și la Străulești, București, fiind considerate fântâni ritualice, reprezentând un cult al izvoarelor, apei și râurilor practicat de poporul care trăia în aceste locuri.
În timpul celui de-al doilea război mondial, în cadrul averiilor obștești ale târgurilor de pe teritoriul țării noastre, fântânile erau trecute ca atare în documentele localităților.
De exemplu, zestrea târgului sărac Găești, situat în Câmpia Română, menționa și cele 76 de puțuri cu tuburi de ciment, două zidite din piatră, unul cu ghizduri din lemn și o fântână în piața publică. Puțurile erau amplasate pe cele 18 străzi existente la vremea respectivă în localitate.
În prezent, cum am scris la începutul acestui material, puțurile de câmpie cu ciutură și cumpănă au fost distruse cu bună voie sau lăsate în paragină până la dispariția lor aproape totală din peisaj. Oamenii nu au mai avut nevoie de ele sau din prostie și nelegiuire le-au terminat.
Pe viitor, vom mai vedea fântâna cu ciutură și cumpănă doar la muzeu
Foto: Paul Stan
Acum, rarele astfel de fântâni întreținătoare a vieții în Câmpia Română, au rămas extreme de puține utilizabile. Am văzut totuși, câteva la granița județelor Prahova cu Buzău, unde proprietarii turmelor de oi și capre, dar și lucrătorii pământului din zonă mai folosesc apa acestor izvoare săpate de înaintașii lor.
În scurt timp, probabil, vom mai avea prilejul să vedem fântâna cu ciutură și cumpănă doar la muzeu.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.
Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu