joi, iunie 27, 2013

Drepturile pacienţilor copii călcate în picioare!

Despre starea de fapt Conducerea Ambulatoriului de Protetică dentară şi Pedodonţie din cadrul Spitalului Universitar de Stomatologie „Prof. Dan Theodorescu” a primit o înştiinţare, în urmă cu câteva luni, prin care era anunţată că instituţia respectivă nu mai este finanţată de CNAS, cu începere de la 1 aprilie 2013. Din păcate, pentru sutele de pacienţi copii care beneficiau, conform legii, de asistenţă medicală şi tratament în cadrul acestei instituţii nu a fost o păcăleală de 1 aprilie. Nici pentru medicii şi personalul care lucrează aici. Ambulatoriul în cauză nu a mai primit nici un ban de la data sus amintită, nici pentru funcţionarea acestei instituţii, conform destinaţiei ei, nici pentru materiale, nici pentru salarii. Zero bani, zero lei!? Fluturaşii de salariu sunt dovada! Dimpotrivă, Ambulatoriului unde se tratau copiii din toată ţara, dar în special din Bucureşti şi judeţele limitrofe, i s-a cerut să impună tarife pentru consultaţiile şi asistenţa sanitară acordată copiilor!!! Pana la 18 ani legislatia prevede asistenta medicala gratuita pentru copii Cu toate acestea, laboratoarele Ambulatoriului de Protetică dentară şi Pedodonţie au continuat să acorde asistenţă medicală pentru toţi pacienţii copii, care au apelat la ajutorul medicilor de aici, după cu ne-a declarat Prof. Dr. Rodica Luca, coordonatorul laboratoarelor din cadrul acestei instituţii şi vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Dentişti din Bucureşti, o personalitate de marcă în domeniu.
Prof.Dr. Rodica Luca „În condiţiile în care avem un serviciu cu încărcătură mare de pacienţi, cu o cazuistică diferită, pacienţi cu probleme medicale generale dar şi unii cu nevoi speciale, care vin zilnic, din toată ţara, cu trimitere sau la solicitarea lor, nu puteam să-i lăsăm fără asistenţă medicală, chiar dacă nu am mai primit nici un ban pentru acest lucru de la 1 aprilie 2013. Nu puteam să lăsăm aceşti copii fără ajutor, chiar dacă nici noi ca medici sau alţi angajaţi nu am mai primit nici un leu din salariile cuvenite. Am pus mână de la mână pentru a cumpăra materialele necesare continuării activităţii, chiar dacă aici suntem angajaţi cu jumătate de normă. Ni s-a cerut să introducem tarife pentru asistenţa medicală acordată copiilor! Până acum încă nu s-au introdus tarife, am lucrat benevol. Nu ştiu ce vom face, dar este inadmisibil ce se întâmplă, în condiţiile în care legea consfinţeşte asistenţă medicală gratuită pentru copii!!!
Pe de altă parte, aici există şi un centru de pregătire postuniversitară de perfecţionare a competenţelor tinerilor absolvenţi de Stomatologie. Ce vom face nu ştim, dar aşa nu se mai poate. Mai mult, de la 1 iulie trebuie să ne mutăm din această clădire care va intra în renovare. Încă nu ştim exact unde, dar spre bine nu mergem”- a sintetizat în câteva cuvinte situaţia dramatică a acestei instituţii, coordonatoarea Ambulatoriului, Prof. Dr. Rodica Luca.
De la tăierea finanţării pentru această instituţie, 1 aprilie 2013 şi până la 26 iunie 2013, medicii şi personalul de aici au consultat şi tratat un număr de 892 pacienţi copii veniţi cu trimitere sau la solicitare pentru prima dată, cărora li s-a mai adăugat un număr de alţi circa 50 pacienţi copii pe zi, veniţi la tratament. Totul fără finanţare de la CNAS, doar cu bani strânşi mână de la mână şi cu multă dragoste şi profesionalism pentru copiii care le-au cerut ajutorul. Iar pacienţii copii sunt aduşi zilnic cu zecile din diverse zone ale ţării. Holul din faţa uşilor laboratoarelor de consultaţie şi tratament sunt continuu pline, oferind o privelişte, un dute-vino şi agitaţie mai ceva ca pe vremea cand lumea se înghesuia buluc în Gara de Nord. Totul acompaniat de stările de nervozitate ale copiilor, uneori de urletele de durere ale acestora în aşteptarea ajutorului medical necesar.
Despre respectarea legislaţiei interne şi internaţionale privind drepturile copiilor în România Pe lângă realitatea prezentată mai sus, un lucru este cert-în România există o legislaţie clară care prevede drepturile copiilor. Printre aceste drepturi, foarte important este Dreptul la Asistenţă Medicală. Gratuit! Începând de la Constituţia actuală care consfinţeşte şi garantează Dreptul copilului la ocrotirea sănătăţii, există şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea Drepturilor copilului şi ajungând chiar la Convenţia privind Drepturile Copilului adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, din care face parte şi România, constatăm că legislaţie există. De ce nu este respectată această legislaţie internă şi internaţională privind drepturile copilului la asistenţă medicală gratuită în România? De ce se taie finanţările destinate asistenţei sanitare gratuite pentru copii? Ce se va întâmpla cu pacienţii copii care nu vor mai beneficia de asistenţa medicală gratuită, consfinţită prin lege, dar nerespectată? Vor fi lăsaţi în voia sorţii? De ce mai avem legi dacă nu le respectăm? Ce au făcut guvernanţi din ce au declarat Contractul-cadru privind asistenţa medicală în perioada 2013–2014 a fost aprobat în şedinţă de guvern şi a intrat în vigoare începând cu luna aprilie. Potrivit ministrului sănătăţii, noul contract a fost construit pe bugetul deja aprobat, care nu mai poate fi modificat. Prin implementarea documentului se urmăreşte acor¬darea unei impor¬tanţe mai mari sectorului prespita¬licesc şi ponderarea cheltuielilor din spitale. Vor creşte fondurile acordate medicinii primare cu 10% şi, pentru medicii de familie, va fi redus numărului minim de pacienţi de pe listă, de la 1.000 la 800, dar plata se va face în continuare 50% per capita şi 50% per serviciu. Noul contract mai prevede o creştere a finanţării medicinii din ambulatoriu cu 51% şi cu peste 40% în cazul centrelor multifuncţionale. „Trebuie să schimbăm menta¬litatea omului de a se îndrepta numai spre spital şi trebuie să construim un sistem bazat pe medicina de familie şi pe cea din ambulatoriu“, a declarat Eugen Nicolăescu, în cadrul unei dezbateri pe tema sistemului sanitar. Dacă noul contract-cadru prevede o creştere a finanţării medicinii din ambulatoriu cu 51%, atunci de ce s-a stopat finanţarea Ambulatoriului de Protetică dentară şi Pedodonţie, încălcându-se fără scrupule toată legislaţia privind drepturile copiilor la asistenţă medicală gratuită? Pe siteul CNAS sunt precizate următoarele lucruri privind serviciile medicale suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate Serviciile medicale stomatologice preventive se suporta din fond, astfel: a) trimestrial, pentru copiii până la vârsta de 18 ani, individual sau prin formarea de grupe de profilaxie, fie la grădinita, fie la instituţiile de învăţamânt preuniversitar; b) de doua ori pe an, pentru tinerii în vârstă de la 18 ani până la 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă. Asiguraţii în vârstă de peste 18 ani au dreptul la control medical pentru prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru. Paul Stan

luni, iunie 17, 2013

Cornul mic, laptele şi mărul stricat au încheiat pe profit anul şcolar 2012-2013, în sectorul primarului Piedone

Bătaia de joc faţă de mii de elevi, care au frecventat cursurile şcolilor din Sectorul 4-Bucureşti, de-a lungul anului şcolar 2012-2013. În materialul de astăzi, aş vrea să vorbească mai mult fotografiile decât cuvintele, pentru că acestea arată o realitate ce nu poate fi pusă la îndoială de nimeni. Nici măcar de cei vinovaţi, oricât ar nega-o aceştia. Doar câteva cuvinte aş vrea să spun faţă de afaceriştii fără scrupule, ajutaţi, toleraţi, încurajaţi, se poate spune în multe feluri, de către autorităţile locale care au încheiat contractele. Afacerişti care au încasat o groază de bani necuveniţi, în schimbul cărora şi-au bătut joc de mii de şcolari, uneori chiar le-au pus viaţa în pericol prin lipsa de conformitate a produselor livrate. De partea cealaltă, autorităţi care au încheiat nişte contracte, fără să fie interesate de calitatea şi securitatea alimentară a produselor livrate elevilor din şcolile sectorului 4. Este vorba de Programul Cornul, laptele şi mărul, căruia îmi permit, pe baza realităţii, să-l numesc Cornul mic, laptele şi mărul stricat.
Tot anul şcolar 2012-2013, unităţile de învăţământ din cadrul acestui sector bucureştean păstorit de marele primar Cristian Popescu Piedone, incluse în programul sus amintit, au primit, atunci când au primit pentru că au fost multe zile când nu s-au livrat, cornuri de diferite dimensiuni, însă, niciodată mari cât ambalajul respectiv. Cornuri fără nici un gust sau cu gusturi ciudate, improprii consumului, puse în nişte ambalaje de plastic, care la simpla manipulare se rupeau, expunând cornurile la diverşi microbi şi agenţi patogeni periculoşi pentru sănătatea copiilor ce consumau aceste produse.
De cele mai multe ori, dimensiunea şi gramajul acestor cornuri şcolare erau sub standardul de 80 de grame. Firma care le produce şi livrează se pare că este un client vechi al acestui program pe care l-aş numi Program de îmbogăţire pentru afaceriştii oneroşi, fără scrupule, derulând de-a lungul anilor contracte în aproape toată ţara.
Cât despre merele livrate sau nelivrate şcolarilor, pentru că au existat nu doar zile, ci şi chiar săptămâni întregi în care elevii nu le-au văzut culoarea, cele aduse în şcolile sectorului 4 au fost improprii consumului. Mici, stricate de cele mai multe ori, nici unul cred, după cele pe care le-am văzut, necorespunzând nici dimensiunii şi nici greutăţii stabilite. De precizat este faptul că de-a lungul întregului an şcolar 2012-2013, nici o autoritate, administrativă, de control, sanitar-veterinară, de protecţie a consumatorilor, nemaivorbind de vre-un cadru şcolar-director, profesor, învăţător, de vre-un părinte sau alte persoane nu au sesizat faptul că elevii primeau produse improprii consumului uman, necorespunzătoare cu cele stabilite în contractele încheiate între Primăria sectorului 4 şi furnizori.
Acum, nu mai contează. Anul şcolar 2012-2013 este ca şi încheiat, afaceriştii îşi numără banii încasaţi pe spinarea copiilor, gândind probabil, la noi strategii de îmbogăţire în viitorul an şcolar. Edilii care au permis aceste contracte oneroase se pregătesc, probabil de vacanţă şi ei ca şi miile de elevi expuşi îmbolnăvirii, dar de pe urma cărora s-au făcut bani frumoşi de către „băieţii deştepţi” abonaţi la aceste contracte.
Să lăsăm însă, imaginile să vorbească în locul vinovaţilor şi să-i servim cu produsele respective, atunci când vor încerca să se dezvinovăţească, indiferent că sunt autoritate publică sau profitori. Paul Stan

vineri, iunie 14, 2013

Investiţii nemţeşti în mentalitatea românească

Recent, a început un transfer de mentalitate nemţească, în România, împreună cu un transfer de tehnologie germană. Am rămas uimit şi aproape neîncrezător să aud că anumite principii şi valori, devenite străine societăţii româneşti, au fost aproape impuse de o mare companie nemţească, în Transilvania. În 1921, Robert Bosch spunea: „Am acţionat mereu conform principiului că este mai bine să pierd bani decât să pierd încrederea celorlalți. Caracterul onest al promisiunilor mele, încrederea în valoarea produselor mele şi în cuvântul meu de onoare, au avut întotdeauna, prioritate în faţa unui profit trecător.” Ţinând cont de mentalitatea, profesionalismul, educaţia şi nu în ultimul rând, de rigidiatea germană privind lucrul bine făcut şi respectarea regulilor, am abordat subiectul privit nu ca pe nişte investiţii strict economice, cu cifre exacte, seci, ci din prisma faptului că firme, companii precum Bosch Rexroth, au adus şi continuă să promoveze în România, valori şi principii în toate domeniile, inclusiv cele care ţin de educaţie şi societate. Cum ar fi: Corectitudinea, Responsabilitatea, Siguranţa, Credibilitatea şi mai ales, Respectarea legii. Nu mai vorbesc de lucrul bine făcut. Valori care dacă nu au dispărut complet din mentalul românesc, sunt ignorate cu bună ştiinţă şi călcate în picioare. Păi, cine a mai auzit, în ultimii douăzeci şi ceva de ani, de astfel de "bazaconii", în ţara noastră? Dar să le mai şi respecte şi promoveze! Cine-i prostul să le respecte, ar cădea de fraier în ochii celorlalţi. Şi ţepuit şi păcălit, pe deasupra. Cine le mai promovează în rândul tinerilor, al elevilor, studenţilor sau la nivelul întregii societăţi româneşti? La noi, pe stradă, la televizor, în Parlament, vedem, auzim, vorbim, în toate mediile-economic, social, educativ, politic-în întreaga societate de fapt, de corupţie, mită, ţeapă, înşelăciuni, escrocherii, afaceri necurate, infracţiuni, etc. Fapte, lucruri, acţiuni voite, duse la limita legii şi în cele mai multe cazuri, dincolo de lege. Celebri oameni de “afaceri”, politicieni, judecători, poliţişti, procurori, avocaţi, precum şi cetăţeni din toate categoriile sociale au ajuns la porţile închisorilor şi dincolo de ele. În ultimele zile, eticheta pentru un om de afaceri român, la “negocierea” unor contracte, a fost de "pervers", ştampilă pusă de un alt afacerist. Lucruri obişnuite, banale pentru spaţiul mioritic. Zilele trecute, la Berlin, prim ministrul Victor Ponta, a avut o întâlnire cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei şi cu mai mulţi investitori nemţi. În timp ce partea română spera la un parteneriat economic strategic cu Germania, doamna de “fier” a cerut expres respectarea statului de drept şi intensificarea luptei împotriva corupţiei. Pe de altă parte, afaceriştii nemţi au acuzat datoriile statului român faţă de ei, birocraţia excesivă şi lipsa infrastructurii, a autostrăzilor în special. Cu toate acestea, tot mai multe companii de renume vin să investească în ţara noastră, investind nu doar în economie, ci şi în mentalul românesc. Ca simplu cetăţean, jurnalist, nespecialist în economie, consider că în România, tocmai despre astfel de valori fundamentale avem nevoie acută, pentru o educaţie sănătoasă şi pentru a ne asigura un viitor adevărat, clădit pe o temelie durabilă. Principii ca cele ale lui Robert Bosch, amintite mai sus, respectate cu sfinţenie de nemţii din Companie, ani în şir după moartea acestuia. Într-o societate românească actuală, în care persistă şi se dezvoltă mediocritatea şi nonvalorile, mi se pare un lucru extraordinar promovarea şi implementarea unor astfel de idei, odată cu noile investiţii din România. Acest lucru înseamnă un transfer de educaţie şi responsabilitate venită dintr-o mentalitate tipică nemţească de care noi, românii, avem atâta nevoie. Chiar dacă, deocamdată, nu doreşte să facă publice investiţiile din zona de educaţie şi socială transilvană, după cum mi-au răspuns reprezentanţii acesteia în România, Compania Bosch de exemplu, a început deja acest transfer de mentalitate. Fie că este vorba de învăţământ în limba germană, alte forme de educaţie sau de proiecte în cadrul comunităţilor, ori parteneriate sau colaborări în beneficiul reciproc al părţilor. Exemplul nemţilor sper să fie urmat şi de alte ţări cu principii şi valori sănătoase, care să vină şi să ne lecuiască de metehnele proaste, autohtone sau învăţate de la alţii. Paul Stan

joi, iunie 06, 2013

„Căpşunarii” stranieri şi căpşunarii români adevăraţi, din România

„Căpşunarii” stranieri şi căpşunarii români adevăraţi, din România Ani de zile, saptămâni, luni s-a tot scris, relatat, filmat, investigat, anchetat, s-au făcut reportaje despre căpşunarii români din Spania.Realitatea crudă a ultimelor două decenii, i-a determinat pe mulţi români să ia calea străinătăţii, în căutarea unor locuri de muncă menite să le aducă un pic de trai decent şi prosperitate lor şi familiilor lor. Nu vorbesc aici de cetăţenii descurcăreţi să le zic aşa, ai României, ajunşi în Occident pentru a face bani prin orice tertipuri, chiar la limita legalităţii sau ilegale, ci vorbim despre milioanele de români amărăşteni, cărora le-a ajuns cuţitul la os în ţară şi care, de disperare, au luat drumul străinătăţii pentru a putea supravieţui şi a-şi ajuta familiile. Mulţi, mai ales la început, au plecat la risc fără să ştie unde ajung exact, ce vor face, dacă vor găsi de muncă şi dacă vor reuşi să câştige ceva. Mame tinere şi taţi care şi-au lăsat copiii acasă, în grija bunicilor şi ai ales în grija lui Dumnezeu, au riscat totul, atât viaţa lor cât şi viaţa copiilor lor, pentru un trai mai bun de pe urma muncii prin străini. Chiar şi pensionare românce care, nu s-au mai uitat în urmă, au ales să plece în Italia, Spania sau altă ţară, pentru a munci în special la negru, ca menajere, servitoare, îngrijitoare, asistente. Au ales să plece la risc, într-o ţară străină, unde nu cunoşteau cultura, limba, obiceiurile şi tradiţiile occidentale, pentru a face un ban. Au ales să practice munci detestate de nemţi, spanioli, italieni, francezi, pentru bani. Au lăsat ruşinea la o parte, practicând munci umilitoare de multe ori, pe care nu le-ar fi făcut niciodată în România. Dar, „căpşunarii” români, termen devenit generic pentru toţi cei care au ales să ia calea străinătăţii, să pună osul la treabă pentru a surpavieţui, nu s-au mai gândit la umilinţă atunci când au constatat că şi câştigau ceva bani pentru munca lor, bani importanţi pentru ei, bani pe care nu i-ar fi câştigat niciodată din muncă cinstită în România. Unii au pierdut, chiar totul şi viaţa. Este adevărat, sacrificile şi eforturile acestora au fost pe măsură, începând de la sacrificarea sănătăţii şi vieţii personale şi ajungând la riscurile la care i-au expus pe cei mai apropiaţi, familia, părinţi şi în special copii. Pentru că cei mai afectaţi de exodul românilor la muncă în Occident, au fost copiii „căpşunarilor”, unii dintre ei, lăsaţi în grija bunicilor sau a lui Dumnezeu, mă repet, trăind adevărate drame, uneori terminate tragic. În cele mai fericite cazuri, după ani de muncă, unii „căpşunari” români (termen folosit pentu majoritatea românilor plecaţi la muncă în străinătate) au reuşit să strângă cu multe eforturi şi sacrificii, de nesurmontat în destule cazuri, o brumă de bani din care şi-au susţinut material copiii şi familia, părinţii. Numai că suportul material, nu a fost suficient să înlocuiască şi nu va înlocui niciodată dragostea părintească la cei care au copii. Unii”stranieri” ca să schimb termenul, întorşi acasă după mulţi ani de oase rupte prin străinătăţuri, au reuşit să-şi ridice o casă, mai mică mai mare după cât de plină le-a fost punga, alţii au pierdut tot nu doar material, ci şi pierderi umane, câte familii s-au destrămat. Cei mai puţini, au reuşit. Odată întorşi acasă, dacă au avut ceva mai mulţi marafeţi câştigaţi afară, dar şi un mic spirit antreprenorial şi-au asumat riscul şi au pornit mici afaceri. Şi dintre micii întreprinzători, cred că 90% au pierdut, din diverse motive. Ori n-au ştiut să-şi conducă micile afaceri, ori au fost ţepuiţi de sistemul şi mafia din România şi au ajuns mai săraci decât au fost la început, înainte de a pleca din ţară. Nimic însă, nu a compensat şi nu compensează scarificiile umane ale românilor pelcaţi la muncă în străinătate. Mulţi şi-au pierdut viaţa şi-au dat duhul printre străini, în timp ce alte drame s-au întâmplat în ţară cu familiile „căpşunarilor”, în special copiii, văduviţi şi neputincioşi faţă de dragostea şi dorul de părinţi. În timp ce „căpşunarii” români plecaţi prin străinătăţuri să-şi găsească fericirea, în ţara noastră, în ultimii ani, a început să se observe şi o categorie de căpşunari adevăraţi, autohtoni, care au ales să-şi rupă oasele în România pentru a surpavieţui şi a-şi asigura existenţa lor şi a familiilor proprii. Iar la acest capitol nu mă refer neapărat la cultivatorii de căpşuni, ci la toţi legumicultorii români, dintr-o zonă sau alta a ţării, care au înţeles că singura lor şansă să surpavieţuiască este munca. Munca pământului, munca înverşunată, munca fără de care nu întrevedeau nici un fel de viitor lor şi familiilor lor. Uneori, chiar făcută în paralel cu munca multora din familie plecaţi peste hotare. S-a ajuns chiar la o muncă a „căpşunarilor” români din străinătate, în paralele cu munca părinţilor, rudelor rămase acasă-munca agricultorilor români. Paradoxal, s-a ajuns ca tinerii să muncească în agricultură, în Occident, iar părinţii să facă propria agricultură în ţară. Evident cu alte rezultate, alte beneficii, altă tehnologie. Fii căpşunarilor adevăraţi din România, care în ţară prea puţin practicau agricultura din diverse motive, ajunşi să muncească la patronii din afară, în timp ce agricultorii, ţăranii români au ajuns să muncească singuri în ţară. Fără acelaşi spor şi fără acelaşi profit, dar cu infinit mai multă muncă. Recent, am avut ocazia să ajung într-unul din satele de adevăraţi căpşunari, a se citi legumicultori, adevăraţi, români, numit Crivăţ şi situat undeva în tre luncile Dunării şi Argeşului, din judeţul Călăraşi. Pentru mulţi bucureşteni şi nu numai, renumele legumicultorilor din această zonă sau al „bulgarilor” cum mai sunt ei porecliţi datorită faptului că mulţi strămoşi de origine română s-au refugiat aici din teritoriile româneşti cedate Bulgariei, este vestit pentru roadele gustoase ale pământulu i. Cel mai apropiat drum de acces în acest sat este din Şoseaua Bucureşti-Olteniţa, pe un pod din pietriş şi nisip, extrem de riscant, pe unde nu pot trece maşină pe lângă maşină sau căruţă pe lângă căruţă. Pentru că pe podul acesta se face legătura cu Bucureştiul şi cel mai apropiat târg, Budeştiul, unde, duminică de duminică, ţăranii din cele două lunci vin cu căruţile sau maşinile la târg pentru a vinde ce produc, au de prisos şi a cumpăra ce au nevoie. De cum intri în Crivăţ, te izbeşte mulţimea de sere şi solarii familiale, înfiinţate pe câmp sau direct în curţile oamenilor. În funcţie de teren, mai mari sau mai mici, oamenii cultivă de toate în aceste sere-solarii: roşii, ardei, castraveţi, pământul fiind unul extrem de fertil în această zonă. Cultivarea căpşunelor este una dintre precoupările şi activităţile care sunt nelipsite de la fiecare casă, teren arabil, începând de la o palmă de pământ din curte şi ajungând la hectare cultivate în câmp. Nimeni nu ştie de când datează tradiţia cultivării căpşunelor în zonă şi nici nu-ţi pot spune ce soiuri anume cultivă. Fără nici un fel de tehnologie modernă, criveţenii ca şi cei din satele vecine, Hotarele, Radovanu, Greaca sau altele, produc adevărate căpşune româneşti, gustoase, aromate, dulci, cu un gust deosebit, nemaiîntâlnit la nici un soi de căpşune din import, care sunt mari, aspectuose, tari, cauciucate şi ţinute, fără probleme, săptămâni chiar şi luni întregi, în magazine fără să se strice. Diferenţa dintre căpşunele româneşti şi cele de import este ca de la cer la pământ. La toate capitolele. Ale noastre sunt cele mai bune, nu doar la gust, calitate, caracteristici, ci şi la preţ. Preţul este cu câţiva lei mai mic decât căpşunele din import. Dar ale noastre sunt cele mai căutate şi cele mai apreciate pe piaţa românească. Căşunele produse în luncile Dunării şi Argeşului, tratate doar cu multă muncă şi sudoare în loc de chimicale, se vând pe piaţa bucureşteană. Cine a mâncat odată din ele nu poate decât să se lingă pe degete şi să spună că sunt cele mai bune căpşune de pe pământ. Singura lor problemă, pentru care nu pot fi vândute la distanţe mari, cu atât mai puţin date la export, este că sunt extrem de perisabile. În comparaţie cu căpşunele de import, mai mari, aspectuoase şi cauciucate, fără gust, fără aromă, căpşunele româneşti extrem de gustoase, aromate, căpşuni adevărate, suferă la transport. Nu rezistă transportului mai mult de două zile, maxim. De aceea nu pot fi exportate. Norocul românilor, mănâncă mai multe fructe adevărate. De când dă căldura şi încep să se coacă, aceste fructe extraordinare încep să fie adunate de cultivatori. Este poate cea mai grea muncă. Căpşunarii români care nu folosesc tehnologii moderne, depun cea mai mare muncă la strânsul recoltei, mai ales că în luncile respective, în lunile mai şi iunie, ploile torenţiale îi silesc să adune căpşunele chiar şi pe ploaie pentru a nu pierde recolta, pericipitaţiile fiind extrem de abundente, dar de scurtă durată. Dacă în această perioadă, căpşunele româneşti se vând în Bucureşti cu preţuri de la 6 la peste 10 lei pe kilogram, la producători, loco, vin comercianţii la negru şi le cumpără cu 3 lei pe kilogram. Este o diferenţă mai mult de jumătate de la producător până la consumator, dar ţăranii căpşunari n-au altă alternativă de desfacere. Doar micii fermieri care cultivă hectare întregi îşi pot permite să vândă direct la tarabă, în pieţele bucureştene. Pentru legumicultorii români din această zonă a ţării, strânsul căpşunilor este doar o primă etapă a recoltelor din an, ei trebuie să aibă grijă, în acelaşi timp, de celelalte culturi legumicole. Iar roşiile sunt cele mai proaspete legume scoase la piaţă. Chiar dacă acum sunt din solar. Sunt roşii româneşti, cărnoase, gustoase, adevărate. Din seminţe „de la bulgari”, cum mă lămureşte Gigi, un tânăr legumicultor din Crivăţ, care deja a început să livreze tone de roşii pe piaţă din solariile construite în curte. Roşii îngrijite în paralele cu strânsul căpşunelor care nu suferă amânare, altfel pierzi tot, cu semănatul şi îngrijitul altor culturi de legume, ardei, castraveţi, varză pentru toamnă. Totul, însă, se face cu muncă multă, din zori şi până noaptea. Muncă ce după un timp îi pune la pământ pe legumicultori. Altfel, nu se poate. Munca nu doar că produce beneficii, câştiguri, satsfacţii, ci şi diverse necazuri manifestate sub forma diverselor boli profesionale ale ţăranilor români. Munca şi sacrificul oamenilor se văd în aceste sate din luncile Dunării şi Argeşului concretizate şi în căsuţe mai răsărite, unele renovate, altele noi, cu etaj. Altele, la roşu, în construcţie. Printre cei care îşi fac case noi, în special pe terenuri care extind satele, sunt şi „căpşunarii” români plecaţi de câţiva ani în străinătate, ei care şi-au lăsat copiii în grija bunicilor, care revin de două ori mai mult sau mai puţin, pe an acasă, şi care şi-au băgat banii câştigaţi cu preţul oaselor rupte în străinătate, în construcţia unor case, care să le asigure bătrâneţea lor şi copiilor lor. Între „căpşunarii” plecaţi afară şi bunicii căpşunari de acasă, copiii primilor suferă crunt de lipsa şi dragostea părinţilor, chiar dacă aceştia le asigură de peste mări şi ţări, bunăstarea materială. Paul Stan