marți, septembrie 30, 2014

Convocări de urgență ale părinților la școală


Probleme și ”recomandări”



După începerea școlii și terminarea spectacolelor ieftine și proaste ale politicienilor români aflați în campanie, activitatea educațională din școli a intrat în ”normal”, așa cum se întâmplă de mai mulți ani încoace. Pe lângă problemele interne ale școlilor, unde cadrele didactice încearcă să treacă peste brambureala instituționalizată din învățământ și să-și facă treaba, au început convocările urgente la ședințele cu părinții.

Urgențe date mereu de marile probleme de logistică, întreținere, pază, administrative ale școlilor, probleme aflate în responsabilitatea administrațiilor locale de care aparțin, dar sunt transferate o parte din ele, ca de obicei, pe bugetele părinților, care susțin școala ”gratuită” a statului. Începând de la clanțe, uși, ferestre, mobilier, reparații diverse, perdele, flori în ghiveci, calculatoare, consumabile (cretă, hârtie, toner, etc), atenții, până la pază și securitate, învățământul de stat românesc este finanțat din buzunarele părinților de elevi. Bașca uniformele deloc ieftine, acolo unde există.

Adunate sumele totale ajung de la câteva sute la câteva milioane de lei vechi, bani stric necesari pentru finanțarea școlii ”gratuite” a copiilor noștri.

Pe lângă aceste ”flecuștețe„ vitale fără de care școala nu merge normal, ședințele cu părinții sunt necesare și pentru completarea manualelor din programă cu tot felul de culegeri și caiete speciale, ”recomandate” de profesori, învățători și preoți, care ”nu sunt obligatorii”, dar fără de ele nu se poate învăța eficient la o materie sau alta!

Astfel, pe lângă fondurile clasei, școlii, care evident, nu sunt legale dar sunt constituite permanent sub o formă sau alta, părinții bagă adânc mâna în buzunare pentru ”recomandările” cadrelor didactice. Iar costul acestor auxiliare, caiete speciale, culegeri sau alte tipărituri de gen, nu sunt deloc de neglijat, începând de la 10 roni pentru cea mai ieftină ”recomandare„ și ajungând chiar la 50 de roni/bucata ori chiar mai mult în anumite cazuri. Editurile cu ”recomandări” au prețuri destul de piperate, mizând pe faptul că elevii sunt îndrumați pentru binele lor să facă aceste achiziții, cu toate că unele sunt complet inutile.

De exemplu, eu unul nu înțeleg de ce este nevoie de un caiet special la materia opțională Religie, când profesorul preot, student, suplinitor, ce o fi el acolo pus să predea acest curs, nici măcar nu predă cum trebuie ceea ce este în manual?!!! La fel, la alte materii română, matematică în special și altele, elevii sunt încărcați cu alte culegeri și auxiliare cumpărate din banii părinților. Acestea încarcă inutil programa dar și ghiozdanele elevilor, devenind un fel de saci cu pietre cărați în spate la și de la școală spre casă, punându-le sănătatea în pericol.

Mai mult, astfel de auxiliare sunt aruncate la sfârșitul anului școlar, deoarece nu mai sunt folositoare, nu pot fi lăsate nici măcar copiilor din clasa următoare, pentru că editurile și profesorii au grijă ca anul școlar următor să ceară altele.De altfel, pe internet s-a format un adevărat comerț cu manuale, culegeri și caiete speciale, unde, în special vând și cumpără elevii de clasele a XI-a și a XII-a, care nu primesc nici un fel de cărți gratuite de la stat, ci trebuie să și le cumpere singuri, învățământul la acest nivel nemaifiind obligatoriu.

Pe de altă parte, nemaivorbind de asigurarea condițiilor necesare învățământului obligatoriu de către stat, din toate punctele de vedere administrative, logistice și cele care țin de programă și necesarul de cadre didactice, începutul de an școlar după aproape două săptămâni de la debut, înregistrează și ”grija” autorităților îndrituite pentru punerea în practică a Programului ”Cornul și laptele.

Cum probabil administrațiile locale care ar fi trebuit să se ocupe de contractele privind acest program, l-au auzit pe premierul Victor Ponta declarând că mulți elevi n-ar mai avea nevoie de corn și lapte în școli, edilii nu s-au grăbit să mai asigure aceste alimente școlarilor. La ora aceasta, în multe unități de învățământ din România lipsesc cornul și laptele, cu toate că încă de la inițierea acestui program, de guvernul Năstase, s-au făcut afaceri babane privind atribuirea contractelor de livrare a alimentelor respective.

Pe lângă deficitul de cadre didactice, învățământul românesc se confruntă și în acest an cu o altă mare problemă care nu pare să-și mai găsească rezolvarea, lipsa asistenței medicale în școli. Dacă în prezent, foarte puține școli din România au câte un medic, câte o asistentă, cele mai multe, în special din mediul rural, n-au nici măcar cabinet medical. În perioada aceasta a anului este cu atât mai mare nevoia de asistență medicală în învățământ, cu cât a început sezonul virozelor și gripelor de tot felul.De fapt, este cunoscut că multe unități de învățământ funcționează fără avize sanitare, deoarece nu îndeplinesc condițiile cerute de lege în acest sens.

Ce fac acum politicienii, edilii, marile personalități politice care invadaseră școlile la început de an, dând declarații diverse, în funcție de interese, fără nici o legătură cu școala? Ce fac acești responsabili pentru a rezolva concret problemele acute, imediate din sistemul de învățământ? Cum sunt rezolvate urgențele școlilor, doar cu ședințe la care sunt chemați părinții să scoată bani din buzunar și prin cârpeli de conjunctură?

Am văzut în ultimii ani că s-au înființat tot felul de asociații, organizații neguvernamentale ale părinților care să ajute la bunul mers al educației, dar care sunt de fapt un fel de paravane de strâns bani sub diverse forme.

N-am văzut și nici n-am auzit de o inițiativă, un demers al părinților de școlari care să ceară socoteală autorităților îndrituite, în special administrațiilor locale dar și Ministerului Educației Naționale, să pună presiune pe acestea pentru asigurarea condițiior normale, decente de desfășurare a procesului de învățământ.

Se stă doar cu mâna întinsă la părinții de școlari.

În acest timp, aflăm câtă șpagă, mită, milioane de euro sau dolari sau dat/primit pentru informatizarea sistemului educațional din România, câți demnitari de cel mai înalt rang sunt acuzați de corupție.

Oare Parlamentul îi va da pe mâna Justiției pe cei nouă acuzați, miniștri, secretari de stat, să le stabilească vinovăția și să-i condamne, dacă este cazul, pentru săvârșirea unor fapte de mare corupție? Vor răspunde în fața legii eminențele foștilor miniștrii ai Învățământului, Ecaterina Andronescu și Daniel Funeriu, vor fi judecați ceilalți acuzați pentru care s-a solicitat ridicarea imunității parlamentare?

joi, septembrie 25, 2014

”Ion Rațiu a arătat în urmă cu peste 20 ani, direcția în care România merge astăzi”


”Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.”-Ion Rațiu

Oprind violențele minerilor în Parlament

Recent, la Turda, Centrul pentru Democrație ”Ion Rațiu”, înființat prin dorința testamentară a celui care i-a dat numele, la patru ani după moartea sa, a împlinit 10 ani de activitate, ocazie cu care a organizat diverse manifestări commemorative pentru marele politician român.

Întâmplător, fără să știu de acest Centru și evenimentele programate, de puțin timp, am descoperit ceva inedit, un cont FB intitulat sugestiv ”Moștenirea Ion Rațiu”,  care mi-a stârnit interesul și curiozitatea de jurnalist, astfel încât am luat contact cu cei care îl administrează, întrebând firesc, la mai bine de 14 ani de la moartea marelui democrat și politician român:

Paul Stan: Ce este, ce înseamnă ”Moștenirea Ion Rațiu”?

Moștenirea Ion RațiuPoate ca este doar un alint cam egoist al unui personaj nu chiar simpatic, pe care-l găsiți în ultimul volum de jurnal al Venerabilului, începând cu pagina 256 în sus. Un individ care s-a găsit permanent alături de bătrân în ultimii ani de viață dintr-o inițiativă personală, dar foarte bine conturată în text. Dacă veți avea curiozitatea să lecturați pasajele referitoare la acest personaj, în modul în care este prezentat de Venerabil, s-ar putea să constatați ca o parte din convingerile politice ale acestuia nu sunt chiar pierdute. 

Volumul este prezent pe scribd.ro, se numește Lăsământul meu, note zilnice 1997-2000. Vă menționez că jurnalele domnului Ion Rațiu au fost inițial traduse în engleză și constituie un material de maxima importanță pentru analiștii politici și militari din toate colțurile lumii, doar din Romania nu.”

Paul Stan: Nu pot să nu mă gândesc deseori, ce s-ar fi întâmplat cu această țară dacă la conducerea ei ar fi putut veni democrați adevărați, nu neocomuniști și pseudopoliticieni emanați din servicii, care aveau alte sarcini decât implementarea și dezvoltarea democrației în România?

Moștenirea Ion Rațiu: Poate nu este chiar totul pierdut, iar asta cred că rezultă din fragmentele recomandate. Și de ce nu, din întreaga lucrare a Venerabilului, care poate constitui un veritabil manual de construcție a democrației românești. Fratii Rațiu i-au promis bătrânului că vor tipari Jurnalul, nu că-l vor și difuza. Ei au investit în timp, destul de consistent în România, atât în unități industrial-economice, cât și în imobiliare, iar din acest motiv au ezitat să facă prea mare tam-tam în jurul materialelor.

 După ce au perceput modul în care a fost tratat tatăl lor de către oficialitățile române, ei au evitat să promoveze insistent volumele de teamă ca scandalurile provocate să nu le fie atribuite. La o eventuală lectură, veti constata imediat, că-i așază pe mulți la locul lor real și le stabilește valoarea de la nivelul de experiență și patriotism al bătrânului, practic desființându-i ca oameni politici. Ori frații Rațiu nu doresc să fie considerați inițiatorii acestor analize. Dar noi cei ce lecturăm jurnalele suntem nu doar liberi, ci și obligați să luăm atitudine față de aspectele prezentate de bătrân, mai ales că se vede cu ochiul liber că sunt sursa supremă de inspirație a celor ce dau sfaturi și sprijin României în mersul său spre civilizație, fie ei licurici mai mari sau mai mici.

Paul StanCred că sunt foarte interesante și mă gândesc că s-ar putea să fie similitudini cu realitatea politică de astăzi. Sunt sigur că merită să știe mulți români despre ele și în special tinerii, care azi se uită la pseudopoliticienii și oportuniștii zilei ca la Dumnezeu, trebuie să afle și lucruri adevărate, de mare valoare pentru poporul român.

Moștenirea Ion RațiuUltimul Jurnal și cel mai important, deoarece conține concluziile, a apărut în 2007. Dar nu se găsește decât la Turda, la Centrul Rațiu pentru Democrație. oricand. 1997-2000 este perioada cuprinsă de volumul final. Un veritabil Testament Politic al lui Ion Ratiu. Dar de apărut, n-a apărut decât în 2007, deoarece așa cum probabil cunoașteți, bătrânul era implicat și în zone instituționale mai delicate din țările în care și-a petrecul exilul, iar o mare parte din contactele relatate în Jurnale au avut loc tocmai cu personaje din aceeași branșă. Ori așa cum de asemeni cunoașteți, este o practică normală și de bun simț să existe o perioadă de latentă a publicării, deoarece mulți dintre interlocutori sunt încă în viață și implicați în poziții de expunere.

Din păcate, nu sunt doar similitudini ci și consistente raporturi de cauzalitate. Ion Rațiu a fost acela care a arătat direcția în care România merge astăzi.  Demult ar fi trebuit dezbătute Jurnalele în presă. Vă repet, că la lecturarea lor veți avea senzația că acestea sunt manualele în baza cărora lumea civilizată ne așteaptă să ne-ndreptăm.



”Lăsământul meu”

Este o carte document, radiografie a anilor politici 1997-2000, în care se evidențiază,  prin notele sale zilnice, lupta lui Ion Rațiu, considerat ”ultimul iluminist transilvănean rătăcit timp de un deceniu în peisajul politicii românești. ”Lăsământul său”, care constă din o anumită viziune a politicului, ca acțiune practică orientată către interesul general și instanță transcedentă, cuplată pe experiența unui om care a trăit până în pragul secolului al XXI-lea, impregnată de raționalism pragmatic și luciditate, își așteaptă exegeții și discipolii”-scrie în introducerea cărții Petre Răileanu.

Revenit după 50 de ani de exil în România, cel mai democrat politician român al momentului de după 1990, Ion Rațiu, omul cu papion și maniere englezești, în contrast total cu politicienii autohoni, emanați sau nu, declară sincer că nu-l interesează alte lucruri în afară de acela de a-și servi patria. Bineînțeles, că nu-l cred decât foarte puțini, mulți încercând imediat să profite de banii lui, de relațiile și imaginea pe care o avea în Occident. Chiar și PNȚCD, partidul în care considera că s-a născut și pe care nu l-a trădat niciodată, s-a folosit de potența lui financiară, dar, în același timp, la marginalizat constant din diverse motive și interese ale unor politicieni ai zilei, aflați în fruntea guvernării CDR-iste a țării.




Ion Rațiu: ”Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.”

Carte document de mare importanță pentru analiștii politici și militari.

La revenirea în țară după 5o de ani în exil, timp în care a luptat pentru România din afara granițelor ei, politicianul cu papion și cu maniere de lord englez, privit cu uimire și neîncrezător de majoritatea românilor trăiți și născuți în comunism, făcea declarații șocante pentru acea vreme.

Trăit o viață în una dintre cele mai puternice democrații occidentale, luând contact și având relații în cele mai înalte cercuri politice și de afaceri din Occident, Ion Rațiu declara în 1990 că România, în cinci ani ar putea fi pe drumul cel bun al democrației, dat fiind avantajele pe care le identificase în acel moment, dar pentru acest lucru trebuia să îndeplinească obligatoriu câteva condiții, cum ar fi: Instituționalizarea proprietății private sacrosante; Privatizarea economiei în pierdere; introducerea Legii falimentului și Puterea de decizie de a face toate aceste lucruri.

Acest drum al tranziției de la comunism la capitalism al României, credea cel mai democrat dintre politicienii români ai vremii, era posibil deoarece țara noastră spre deosebire de alte state răsăritene, fost comuniste, din zona noastră de vencinătate avea câteva atuuri: elementul uman net superior, forța de muncă era calificată, popor adaptabil care știa să supraviețuiască în condiții foarte grele; resurse naturale din belșug; țara nu avea datorii, dimpotrivă, în Trezorerie existau 2,5 miliarde dolari.

Faptul că după 24 de ani de la căderea comunismului România încă este departe de o democrație ca în țările occidentale, iar economia ei mai are mult până la o economie de piață adevărată are numeroase cauze și posibil explicații interminabile din partea factorilor politici care au gestionat țara în acest timp.

Ultimul Jurnal al lui Ion Rațiu, intitulat ”Lăsământul meu”-Note zilnice, cuprinde perioada anilor 1997-2000, când România era guvernată de CDR, în frunte cu președintele Emil Constantinescu. Editată după moartea politicianului român, din ianuarie 2000, volumul reprezintă o carte document care face o radiografie a clasei politice românești și dezvăluie jocurile de culise, incompetența, luptele intestine din sânul partidelor, jocul politic dintre politicienii vremii pentru a-și atinge interesele. Prezintă politica de culise față de cea de fațadă promovată public de mai marii zilei.

Pe de altă parte, reflectă eforturile depuse de unii politicieni pentru depășirea crizei economice și politice, precum și lupta pentru integrarea României în structurile euroatlantice, în NATO, pentru asigurarea protecției și securității naționale, domenii de importanță națională, după cum s-a constatat și în acest an, când în zona noastră geostrategică s-au declanșat conflicte care ne-ar putea afecta existența națională.

La peste 14 ani distanță de la moartea lui Rațiu, aflăm lucruri inedite despre politicienii implicați într-un fel sau altul în actul de putere, de guvernare, oameni care în acei ani au ținut în mâini soarta țării și a românilor. Unele personajele  ale Jurnalului au murit, alții au ieșit la pensie sau din viața publică și nu mai sunt acum în lumina reflectoarelor. Foarte puțini mai sunt pe firmament, în atenția opiniei publice.

”Constantinescu nu și-a respectat angajamentul de a restaura Monarhia”


Redau mai jos câteva rânduri sumare, extrase din Notele zilnice ale politicianului cu papion:

1 Martie 1997-”Audiență la rege. I-am explicat cum Corneliu Coposu a spus răspicat câțiva ani înainte de moartea sa, că a greșit alegându-l pe Constantinescu, care se angajase când a fost selectat candidat CDR în 1994, să cedeze șefia statului, fără referendum, dacă va fi ales.I-am spus că acum, în 1997, ar fi prematur, căci țara nu cunoaște istorie. Dacă se ajunge la o situație economică foarte gravă, atunci s-ar putea să se apeleze la El, la Rege.

Și am făcut analiza situației: Contractul cu România nu se poate realiza. E imposibil. L-am citat pe Brucan

19 Aprilie 1997 în SUA: ”Pacepa îmi spune despre politicienii din România- Toți sunt ahtiați după putere. Nu sunt democrați și nu vor aduce democrația și sunt mai departe instrumentele KGB-ului”

20 Aprilie 1997 Washingtonîntâlnire cu Pacepa”Scrisese un articol despre România în Washington Post, considerând că <îi dă o șansă lui Constantinescu să se debaraseze de kgb-iști. Măgureanu e kgb-ist. Așa e și Roman.Atâta timp cât Măgureanu și Caraman nu sunt înlăturați, România nu intră în NATO.>”

10 Decembrie 1997: ”Restaurarea Monarhiei este formal și hotărât respinsă de Președintele Constantinescu și abandonată de Partidul nostru. Constantinescu nu are absolut nici o intenție să-și onoreze angajamentul solemn ce și-a luat față de Coposu, ca să facă loc restaurării Monarhiei, dacă va fi ales. A trecut 1 an. Acum nu mai permite nici altora să fie monarhiști. Eu i-am spus acest lucru Regelui. Faptul că, Coposu m-a blocat la candidatura CDR-ului a pus cruce Monarhiei.”

2 Aprilie 1998-Moscova, la ședința AAN, în sala Mică a Dumei de stat: ” Rușii care au vorbit au argumentat că este un adevărat dezastru dacă se mai continuă extinderea NATO. Doar Jirinovschi a impresionat prin neobișnuita lui moderație. Le-am explicat că noi vrem ca Rusia să se încadreze în NATO și să joace un rol important în această organizație.

Noi avem experiența tragică de a fi suferit 13 ocupații din 1711, când rușii au venit pentru prima dată în direct contact cu spațiul românesc.M-am referit la politica lui Titulescu și la nevoia României de a avea legături bune de prietenie cu Moscova, indiferent de ce regim guvernează Rusia.Un atac din partea NATO sau din partea țărilor care există între NATO și Rusia e de neconceput. E o absurditate.”

5 Aprilie 1998-Reședința noului ambasador SUA la București, James C. Rosapepe: ”Am vorbit mult cu americanii. Politica noastră e condusă de fapt, de Constantinescu, care habar nu are cum trebuie să funcționeze o democrație.Se amestecă în continuu și este dominat de datoria ce are față de Petre Roman, fără sprijinul căruia n-ar fi fost ales Președinte. Ion Diaconescu este un om foarte slab. Influențat, ca să nu zic dominat, de Ionescu Galbeni.”

10 Septembrie 199-Măgureanu înființase înainte Partidul Național Român lucru cu care Rațiu nu era de acord: ”La Vox Maris unde m-am întâlnit cu Măgureanu. Pe scurt-Măgureanu m-a susținut întotdeauna, începând cu 1990. El a făcut parte din grupul care m-a contactat în exil. Nu m-a atacat niciodată. Au nevoie de mine. Influența mea și prestigiul meu ar fi enorme.

L-am asigurat că pe mine nu mă interesează decât propășirea intereselor naționale.” De-a lungul anilor, au avut loc mai multe întâlniri Rațiu-Măgureanu, acesta din urmă încercând să-l convingă pe politician să candideze la Președinție din partea partidului său.

2 Decembrie 1998-Rațiu îl caută pe Iliescu pe telefonul fix și din întâmplare, îi răspunde pe telefonul secret, președintele Constantinescu, care nu-i răspundea  de obicei la telefoane. În Jurnal se regăsesc mai multe întâlniri și discuții cu Iliescu, pentru găsirea de soluții comune pentru scoaterea din criză a României. Este evocată chiar o întâlnire secretă acasă la Rațiu, la o cupă de șampanie, unde au făcut o analiză a Planului de salvare economică a lui Radu Vasile și tatonări pentru o cooptare a PDSR la guvernare. Astfel de întâlniri a avut și cu Adrian Năstase și alți lideri ai PDSR.

15 Decembrie 1999:”Ultimele două zile mare criză. Iliescu cere alegeri anticipate.”

20 Decembrie 1999: ”Am urmărit criza de la București, dar nu m-am implicat în niciun fel. Constantinescu a venit de la Helsinki plin de el. Potrivit Comunicatului ce a dat, meritul invitației de a începe negocierile de intrare în UE e exclusiv al lui.”

21 Decembrie 1999: ”Știrea de care n-aveam nevoie mi-a parvenit astăzi.Trebuie să-mi pun lucrurile în ordine, fără a pierde un minut.Ceea ce e cam greu pentru că sunt obosit tot timpul.Din moment ce știu acest lucru, poate ar fi bine să explic situația într-un interviu și să mă retrag din politică. Poate chiar acum în luna ianuarie.”

În ianuarie 2000, Ion Rațiu a murit la Londra, Jurnalul ”Lăsământul meu” fiind publicat postum.Tocmai atunci când foarte mulți oameni insistau și lucrau pentru a lansa candidatura lui Rațiu la Președinția României. N-a mai apucat să candideze. Nimeni nu știe cum ar fi evoluat România cu un președinte cu adevărat democrat.



Cartea document este extrem de interesantă. Dezamăgirea cea mai mare a politicianului cu papion, Ion Rațiu, a fost că nu a putut să facă mai mult pentru țară decât i-au permis ”prietenii” din PNȚCD.”Important e să se înțeleagă că întoarcerea mea în România și tot ce i-a urmat a fost datorită nevoii mele de a mă înscrie în lungul șir de membri ai familiei noastre, care au încercat să servească neamul nostru”-își încheie testamentul politic cel mai democrat politician pe care l-a avut România post comunistă.

miercuri, septembrie 17, 2014

Finanțare europeană pentru noi locuri de muncă, reconversie profesională și afaceri



PE aprobă ajutorul pentru muncitorii disponibilizaţi din România 



Parlamentul European a aprobat miercuri ajutorul acordat muncitorilor disponibilizaţi din România pentru a-şi găsi noi locuri de muncă. Finanţarea din Fondul european de ajustare la globalizare (FEAG) va completa eforturile naţionale, intrând în vigoare după adoptarea de către Consiliul de Miniştri. 

”Închiderea Combinatului de sârmă de la Câmpia Turzii aproape că a triplat numărul de şomeri din regiune” a spus raportorul Siegfried Mureşan (PPE, RO),”de aceea cred că aceşti bani vin ca o gură de aer pentru cei de acolo. Uniunea Europeană oferă acestor oameni o şansă la un trai decent”, a adăugat el. 

Autorităţile române au cerut ajutor prin FEAG pentru o mie de lucrători disponibilizaţi de producătorul de oţel Mechel Câmpia Turzii şi de furnizorul său. Cererea pentru produsele lor a scăzut mai ales ca urmare a importurilor din China. Cele 3 571 150 de euro vor fi utilizate, printre altele, pentru plata reconversiei profesionale, finanţarea unor noi afaceri şi consultanţă pentru găsirea unui nou job.


Data probabilă la care Consiliul de Miniştri va vota asupra ajutorului acordat României este 25 septembrie.


Raportul a fost votat cu 614 voturi pentru, 71 împotrivă şi 16 abţineri. 

Fondul european de ajustare la globalizare (FEAG) a fost creat pentru a oferi ajutor suplimentar lucrătorilor disponibilizaţi ca urmare a unor schimbări majore structurale de configurare a afacerilor determinate de globalizare sau de criza financiară şi pentru a îi asista în găsirea de noi locuri de muncă. Între 2014 şi 2020, fondul are la dispoziţie 150 milioane de euro anual.




Muncitorii disponibilizaţi primesc măsuri de asistenţă cum ar fi sprijin pentru începerea unei afaceri, pentru găsirea unui loc de muncă, pentru consultanţă de carieră şi diferite forme de training. În cele mai multe cazuri, autorităţile naţionale au luat deja anumite măsuri, iar costurile le vor fi rambursate de la UE, după aprobarea finală. 


Parlamentul European, reunit în ședință plenară, a aprobat astăzi, 17 septembrie 2014, raportul europarlamentarului PMP Siegfried Mureșan, prin care vor fi alocate 3,57 milioane de euro pentru șomerii de la Mechel Câmpia Turzii.

În urma unui vot clar în favoarea raportului eurodeputatului roman, Parlamentul a aprobat ca aceste fonduri să meargă spre măsuri de sprijinire a 1000 de lucrătorii care și-au pierdut slujbele după închiderea combinatului de sârmă.
”Mă bucur că primul meu raport ca europarlamentar va contribui în mod concret la sprijinirea muncitorilor de la Câmpia Turzii. În zonă șomajul aproape s-a triplat după ce combinatul de sârmă s-a închis, deci acolo exista un risc major de criză socială. Este o a doua șansă pentru întreaga regiune.”
Siegfried Mureșan MEP

Cele 3,57 milioane de euro provin din Fondul European de Ajustare la Globalizare și vor sprijini reintegrarea pe piața muncii a șomerilor de la Mechel. Cea mai importantă măsură care urmează a fi implementată constă în înființarea unui combinat social, care va fi deținut chiar de către cei 250 de lucrători care vor fi angajați în primă fază.
“Ca urmare a cursurilor de recalificare, mentorat, stagii sau alte măsuri similare, 375 dintre foștii lucrători de la Mechel și-au găsit deja un loc de muncă. Deci suntem pe drumul cel bun, însă adevărata provocare va fi înființarea combinatului social care va putea revigora din punct de vedere economic acest oraş. De aceea intenționez să mă întorc la Câmpia Turzii în următoarele luni pentru a vedea dacă autoritățile s-au ținut de cuvânt și au dus proiectul la capăt”, a mai adăugat eurodeputatul Siegfried Mureșan.
Raportul adoptat de Parlamentul European cu 614 voturi "pentru", 71 "împotrivă" şi 16 abţineri, urmează a fi supus votului și în Consiliul UE. Ulterior, în maximum două săptămâni, banii vor ajunge în România. Aceasta este a doua decizie de mobilizare a Fondului European de Ajustare la Globalizare pentru România, după cea din decembrie 2012 când au fost alocate 2,9 milioane de euro pentru șomerii de la Nokia.

marți, septembrie 16, 2014

Corupția din învățământ este inexistentă pentru politicieni


Prezidențiabilii României nu văd criminalitatea din educație!!!

Pe lângă faptul că sistemul național de educație este  unul complet neperformant, ineficient, neprofesionist, covârșit de lipsuri și incompetență, toți părinții care au copii la școală știu și cât de corupt este acest domeniu cu o importanță majoră pentru viitorul României. Doar politicienii și în special prezidențiabilii cu pretenții de a conduce țara, nu văd, nu vor să știe și tolerează cu bună știință criminalitatea din educație.

Concluzia aceasta poate părea dură, exagerată, extremistă, radicală sau în orice fel ar fi etichetată, dar este dată de realitate. Corupția, criminalitatea, infracționalitatea în școli nu este  etichetată de mine sau de altcineva nemulțumiți de sistem, ci este realitatea crudă, faptică din domeniu. Iar acest lucru îl acuză toți părinții de școlari, fie  elevi de școală primară, gimnaziu, liceu, studenți, care fac eforturi supraomenești și plătesc bani grei să poată asigura copiilor lor condiții decente de a învăța carte.

Dreptul constituțional la învățătură al tuturor copiilor, toată lumea știe numai politicienii nu vor să accepte această realitate, este susținut nu de  ”învățământul gratuit”, care este doar pe hârtie, ci de toți părinții care, în fiecare an, sunt obligați să facă orice pentru a asigura finanțarea școlilor unde învață odraslele lor.

Ca în fiecare an, la începutul unui nou ciclu de învățământ, la deschidere s-au înghesuit politicienii, edilii, popii, în ”buna tradiție” românească să-și facă numărul demagogic, stropit cu agheasma și să arate cât de deștepți sunt, cât de mult au învățat când erau școlari și ce departe au ajuns în ierarhia socială și politică a țării, pe scara valorilor proprii.

Numai că anul acesta a fost unul mai special prin faptul că în incinta unităților de învățământ s-au dat în spectacol și prezidențiabilii, cei ce își doresc să conducă destinele acestei frumoase țări cuprinsă în caracatița corupției și să le croiască un viitor luminos tuturor tinerilor trăitori pe aceste meleaguri. Astfel de acțiuni electorale, condimentate cu prostiile de rigoare debitate cu nonșalanță de demnitarii momentului erau de altfel, de așteptat să se producă. Ar fi fost ceva anormal în  bunul plac al societății și moravurilor românești de astăzi, să nu avem parte de spectacolul anual, la deschiderea anului școlar.

Totuși, ținând cont că principalii actori pentru Cotroceni au călcat pragul școlilor, unii dintre ei foști profesori, alții acuzați de plagiat, pretinși justițiabili și reformatori ai sistemului de aducație, mulți români așteptau să audă și lucruri interesante, importante pentru acest domeniu esențial în dezvoltarea unei națiuni.

Înșelate, zadarnice așteptări. Prezidențiabilii, viitorii mari șefi de stat ai României au debitat demagogic aceleași vorbe sforăitoare, bla, blauri demagogice, cuvântări înălțătoare, mobilizatoare, citate din marii clasici comuniști, promisiuni deșarte, vorbe goale, irealități prezentate cu emfaza adevărului absolut. Chestii siropoase, amintiri de școlari mai mult sau mai puțin învățați, dar trecuți prin băncile școlii.

Marii pretendenți ca Victor Ponta, cu maxima anului ”Nu mai există nici un elev în România care să nu știe să folosească un computer sau un smartphone”!!!; Klaus Iohannis, profesor de meserie, care de curând, și-a justificat averea prin banii pe mediațiile date contracost, cu mobilizatorul ”Învățați, învățați, învățați!”, au arătat țării întregi că sunt rupți de realitățile învățământului românesc din ultimii ani.

Unde o fi văzut ”doctorul” Ponta că toți copiii știu să utilizeze computerul, când realitatea ne arată că mulți elevi din toate colțurile țării trăiesc la limita sărăciei? Unii nu au ce să mănânce, ce să îmbrace, alții merg kilometri întregi până la școală, sate întregi nu au curent electric. Este o realitate de necontestat. Unde o fi văzut viitorul ”președinte” al României astfel de elevi, ce recensământ are la bază, când școlarii din primele clase nu au nici măcar manuale tipărite după care să învețe???

Toți prezidențiabilii cu pretenții care au deschis anul școlar în curs s-au dovedit a fi complet rupți de realitate. Nici măcar unul dintre ei, cu toate că mulți români s-ar fi așteptat, nu a rostit nici măcar un cuvânt despre corupția din domeniul educațional. Despre criminalitatea din această zonă, pentru că dacă îi răpești unui copil dreptul de a învăța, neasigurându-i cadrul necesar și girând la vedere corupția, îi distrugi viitorul. E ca și cum ai comite o crimă.

Nimic despre fenomenul infracționalității, despre curățenia și asanarea morală care ar trebui făcută în educație, pentru a putea asigura un cadru adecvat învățământului național. Nimic despre neasigurarea condițiilor necesare procesului de învățământ, nimic despre lipsurile materiale, nimic despre neimplicarea autorităților locale și naționale pentru asigurarea resurselor necesare.

Nimic despre corupția din sistem, despre afacerile ilegale, despre imoralitatea unor cadre didactice șpăgare, corupte. Nimic despre lipsa de pregătire și profesionalism a multor dascăli. Nimic despre finanțarea ”învățământului gratuit” de către părinți. Nimic despre aspectele aberante ale programei școlare. Nimic despre ”performanțele” învățământului românesc. Nimic despre promovarea legală a incompetenței și mediocrității.

Marii prezidențiabili: Victor Ponta, Klaus Iohannis, Elena Udrea, Monica Macovei, Călin Popescu Tăriceanu nu vor să vadă și să știe despre corupția, criminalitatea și infracționalitatea din educație. Dovadă sunt discursurile publice ținute de aceștia la deschiderea noului an școlar, în oricare din școlile și localitățile unde s-au aflat, la Tg. Jiu, Sibiu, București, Călărași, Ploiești și în întreg spațiul românesc. Pentru politicieni corupția din sistem nu există!

În contrast cu atitudinea și demagogia politicienilor, foarte mulți părinți au ridicat în spațiul public problema corupției din sistemul național de educație, acuzând dur actuala stare de lucruri din domeniu. Majoritatea românilor care au copii de școală au început să ceară socoteală factorilor responsabili de îngroparea învățământului românesc, evidențiind gravele probleme cu care se confruntă. Ei nu mai pot suplimenta financiar un sistem permanent de învățământ neperformant, într-un mediu în care infracționalitatea, criminalitatea, corupția sunt girate prin reglementări normative de partid și de stat.

Cu regret, constatăm și anul acesta, chiar dacă este unul cu mulți ”președinți” de țară în devenire, că mizeria din învățământ este ascunsă mai adânc sub preș de principalii actori politici, astfel încât să nu fie afectat ”viitorul luminos” al scumpei noastre patrii.

Când vor vedea politicienii corupția din educație, când vor asista românii la condamnări reale pentru vinovații de corupție din sistemul de învățământ, când se va asana moral și se vor pune bazele unui învățământ cu adevărat performant în România, când nu vom mai scoate ”genii” pe bandă rulantă, ”doctoranzi” ”premianți” de Oxford, Harvard sau alți  ”mari învățați” ai neamului pe hârtie?

Dacă în ”epoca de aur”în fiecare școală, în fiecare clasă ne privea sever din tablou un singur comandant suprem, într-o ureche, acum, pe copii noștri, la început de an școlar, îi privesc mai mulți ochi de ”președinți”, vorbindu-le de ”viitorul luminos”, fără să vadă însă corupția evidentă și să rezolve problemele din sistem.

luni, septembrie 15, 2014

Dictare la Limba Română, la început de an școlar


Ce ar scrie parlamentarii la Dictare, guvernanții, plagiatorii, ce ar scrie celebri autori ai citatelor ”Iarna nu-i ca vara!” și ”Fă, Doino!”?


Ce ar fi dacă la începutul noului an școlar, pe 15 septembrie, edilii, oamenii politici sau alți demnitari cu pretenții de personalități, în loc de discursurile chinuite din limba de lemn, să evidențieze, să acorde o importanță primordială Limbii române, identității naționale și culturale?

Batjocorirea limbii române se întâmplă zilnic, în România 

Recent, o știre aparent banală mi s-a părut un lucru extraordinar într-o zonă unde identitatea națională, limba și cultura românească au fost greu încercate de-a lungul anilor. Acolo unde a fost silită și împinsă aproape de dispariție, unde s-a dorit a fi rasă de pe pământ împreună cu vorbitorii ei, limba română a ajuns să renască la fel ca Pasărea Pheonix din propria cenușă. În Basarabia.

Faptul că peste 1000 de oameni de toate vârstele s-au înghesuit la Chișinău să de-a ”Dictare la Limba Română” este un eveniment care are o anumită semnificație și importanță pentru românii de peste Prut. Excelentă și laudativă inițiativa Direcției de Cultură a Primăriei Chișinău de a crea un astfel de eveniment cu ocazia Independenței Republicii Moldova și sărbătorii limbii române.

Din păcate, în presa din România, manifestarea de simpatie și iubire a oamenilor de la Chișinău pentru Limba română a fost trecută la știri banale, fără să i se dea prea mare atenție și importanță. Iar această lipsă de atenție, neinteres sau dezinteres cum vreți să-i ziceți, s-a manifestat evident cu toate că și la București se sărbătorea Limba română. În aceeași zi ca peste Prut, dar cu banale spectacole, fără prea mare impact și reverberații în rândurile populației. Evident, nici organizatorii de la București nu au fost prea inspirați, nu au acordat cine știe ce importanță evenimentului sau pur și simplu au avut alte preocupări, interese, neridicându-se la nivelul Limbii române.

În contrast, frații noștri de peste Prut s-au dus cu mic cu mare. De la cei care abia au învățat literele alfabetului până la oamenii oprimați, care își aduc aminte de deportările și suprimările românilor din Basarabia, de încercările de distrugere a limbii și identității românești, de către Stalin. Pentru ei ”Dictarea la Română” a fost în primul rând un test de identitate națională, după zeci de ani în care s-a încercat uciderea limbii în care s-au născut și pe care mulți ajunseseră să o vobească doar în șoaptă, acasă, cu familia.

Chiar dacă au existat voci care au pus interesul românilor din Chișinău pentru Limba română pe seama premiilor anunțate de Primărie, îmi place să cred și sunt convins că oamenii, în special cei mai în vârstă, nu s-au dus să dea dictare ca să câștige bani. Cred că majoritatea basarabenilor din cei peste 1000 care au dat testul au făcut acest lucru din cu totul și cu totul alte motive, care țin de apartenența la o limbă, la o cultură națională din care fac parte. Iar notele mici obținute demonstrează cât de  oprimată a fost limba română, zeci de ani, de către invadatorii sovietici, dar care totuși s-a păstrat și a renăscut miraculos.


Importanța păstrării și învățării Limbii române pentru basarabeni a fost egală cu supraviețuirea lor ca neam, în timp. De aceea cred că evenimentul de la Chișinău a fost o adevărată sărbătoare pentru românii de acolo, scoțând în relief un puternic sentiment de mândrie națională.

De mai mulți ani, tinerii basarabeni au posibilitatea să învețe la universitățile din cele mai puternice centre studențești ale României. Mulți lucrează aici în timpul studiilor sau după terminarea lor. Alții au ales să se întoarcă acasă și lucrează în Republica Moldova și chiar în țări din Uniunea Europeană. Despre studenții basarabeni am auzit foarte multe vorbe bune, că sunt mult mai bine pregătiți, în special la Limba română, decât colegii lor născuți și educați în România.

”Dictarea” de la Chișinău s-a produs în aceeași săptămână când în liceele românești se dădea  Bacalaureatul. A doua sesiune cu cei neadmiși la prima sesiune și cu cei picați din anii trecuți. Cei care s-au mai înscris la Bacalaureat, că mulți au renunțat, considerând această etapă educațională din viața lor neimportantă. Văzând știrile la televizor sau citind în presa scrisă, nu poți să nu te minunezi de mentalitatea și prostia multor tineri români care fac parte din viitorul ”luminos” al scumpei noastre patrii.

Pentru aceștia proba Bacului la Română fost doar un prilej de etalare a lipsei de educație, de bun simț, de analfabetism, de exprimare scrisă și orală, în limba națională, incalificabile. De pocire, de distrugere a Limbii române. Iar acest proces de sfidare, de batjocorire a Limbii române durează de peste 20 de ani și se manifestă tot mai pregnant. Este îngrijorător.


Batjocorirea limbii române se întâmplă zilnic în România, începând de la demnitarii din fruntea țării, care o umilesc pe toate canalele de televiziune, în toate mediile, cu toate ocaziile posibile și imposibile, pentru ei limba națională fiind doar un instrument de manipulare a restului populației.

Batjocorirea Limbii române de către români este o permanență în presa zilelor noastre, comisă voluntar și involuntar, de către jurnaliști și pseudojurnaliști. Rigoarea care se manifesta odată în presă privind folosirea corectă a Limbii române a dispărut cu desăvârșire.

Cadrele didactice de orice fel de specialitate, profesorii de Limba română mai ales, nu mai dau aceeași importanță acestei materii, educând elevii să învețe corect și să respecte limba națională. E adevărat și faptul că mulți dintre profesori și învățători au ei înșiși mari probleme de exprimare, fiind în imposibilitatea de a-i învăța corect Limba română pe copii.

De aceea, comparând realitatea din România cu cea din Republica Moldova, mi se pare cu atât mai laudativ faptul că basarabenii s-au prezentat la ”Dictare la Română”. Exemplul ar putea fi luat și dezvoltat și de către edilii, ministerele, inspectoratele, școlile sau alte instituții din România.



V-ați imagina ce ar scrie parlamentarii la Dictare, guvernanții, plagiatorii, ce ar scrie celebri autori ai citatelor ”Iarna nu-i ca vara!” și ”Fă, Doino!”?
Cred că toți facem greșeli la Limba română, de scris, de vorbit, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să le corectăm. Dimpotrivă, trebuie să acordăm respectul și importanța cuvenite Limbii române.

Ce ar fi dacă la începutul noului an școlar, pe 15 septembrie, edilii, oamenii politici sau alți demnitari cu pretenții de personalități, în loc de discursurile chinuite din limba de lemn, să evidențieze, să acorde o importanță primordială Limbii române, identității naționale și culturale?