luni, iulie 11, 2016

Boala secolului XXI nu ne lasă să dormim


Află cum poţi scăpa de insomnie!
           
Insomnia reprezintă, la ora actuală, una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă omul modern, iar statisticile arată că dormim cu 20% mai puţin faţă de acum 100 de ani, 30% din populaţie se confruntă cu această tulburare, iar femeile sunt de 2 ori mai predispuse la insomnie decât bărbaţii.

Motivele identificate de specialişti sunt diverse, însă cele mai des întâlnite sunt stresul – supranumit şi “boala secolului XXI”, dependenţa tot mai mare de tehnologie şi confuziile tot mai dese pe care le are creierul nostru atunci când trebuie să distingă ziua de noapte. “Toţi aceşti factori perturbatori ne ţin treji, iar adeseori constatăm că nu reuşim să adormim decât la ora 3 dimineaţa, iar la ora 7 ne trezim foarte obosiţi şi trebuie să mergem la muncă. În timp, insomnia are efecte foarte grave asupra sănătăţii noastre, deoarece funcţiile neurologice nu au reuşit să se refacă în timpul somnului, vom lua în greutate şi vom suferi de stări de anxietate, pierderi frecvente de memorie şi lipsa de luciditate”, declară Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

În opinia specialistului, afecţiunile sunt de puţine ori de natură medicală. De cele mai multe ori nu reuşim să dormim din cauza factorilor psihologici, precum stresul. În acelaşi timp, specialiștii ne avertizează că, înainte să începem să luăm somnifere fără prescripţie, trebuie să identificăm dacă insomnia s-a instalat din cauze medicale sau psihologice, iar dacă nu putem dormi din cauză stresului, atunci există câteva metode rapide prin care ne putem relaxa şi vom putea dormi liniştiţi chiar şi 8-10 ore.
 

Care este cea mai eficientă metodă prin care putem scăpa de insomnii?


Specialiştii de la Asociaţia Română de Hipnoză folosesc, de câţiva ani, autohipnoza ca metodă foarte eficientă şi rapidă prin care putem scăpa de insomnii. Autohipnoza este extrem de simplă și de eficientă în același timp, permițându-ne atât să ne relaxăm profund cât și să realizăm transformări mentale și emoționale. O tehnică foarte simplă, care ajută la un somn profund, este următoarea:

1.     Cu minim 30 minute înainte de somn, nu mai utiliza telefonul, tableta, computerul sau televizorul;
2.     Citește o carte la o lumină difuză, cum ar fi lumina veiozei;
3.     Când vrei să dormi, închide ochii și menține atenția asupra respirației;
4.     Pune vârful limbii pe gingia de sus, chiar deasupra dinților și ține acolo tot timpul exercițiului;
5.     Expiră complet pe gură și scoate un ușor sunet când faci asta;
6.     Închide gura și inspiră ușor pe nas numărând până la patru;
7.     Menține respirație numărând până la șapte;
8.     Expiră complet pe gură numărând până la 8 scoțând același sunet ca la prima expirație;
9.     Repetă acest proces de patru ori;
În tot acest timp, trebuie să menținem mintea și atenția relaxate, ca și cum cu fiecare inspirație, aducem o senzație de moleșeală fizică și mentală în trup și minte, relaxându-te tot mai mult.

Autohipnoza este folosită, de asemenea, şi pentru modificarea greutăţii corporale, pentru a ne lăsa de fumat, pentru a creşte stima şi încrederea în sine, pentru a scăpa de atacuri de panică, anxietate, fobii sau stres, pentru a gestiona sau a controla durerile, pentru a ne îmbunătăţi viaţa sexuală sau sentimentală etc. Mai multe detalii găsiţi pe http://www.eugencpopa.ro/autohipnoza/.

Angela Nuțu este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză Experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching,  Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Centrum.

joi, iulie 07, 2016

Parlamentul European, noi reguli de protecție împotriva amenințărilor online




Securitatea cibernetică: Firmele obligate să răspundă mai puternic atacurilor cibernetice

Firmele care oferă servicii esențiale, cum ar fi pentru energie, transport, bănci și sănătate, sau servicii digitale, cum ar fi motoare de căutare și servicii de clouding, vor fi obligate să își îmbunătățească capacitatea de a răspunde atacurilor cibernetice conform primelor reguli UE privind securitatea cibernetică, aprobate miercuri, 6 iulie, de Parlamentului European. 

Deputații spun că prin crearea unor standarde comune de securitate cibernetică și întărirea cooperării între statele membre UE firmele vor fi ajutate să se protejeze și vor fi prevenite atacurile asupra infrastructurii interconectate din statele membre.

"Incidentele de securitate cibernetică au adesea un element transfrontalier și implică de aceea mai mult de un stat membru. Protecția fragmentată ne face pe toți vulnerabili și ridică un risc enorm de securitate pentru întreaga Europă. Această directivă va stabili un nivel comun de securitate a informației și rețelelor și va crește cooperarea între statele membre UE, ceea ce va ajuta la prevenirea în viitor a atacurilor cibernetice asupra infrastructurilor europene interconectate", a spus raportorul Andreas Schwab (PPE, DE).

Directiva UE privind securitatea rețelelor și a informațiilor (NIS) "este și unul dintre primele cadre legislative care se aplică platformelor. Conform strategiei pieței unice digitale, ea stabilește cerințe armonizate pentru platforme și asigură reguli similare oriunde operează în UE. Acesta este un enorm succes și un prim pas mare pentru crearea unui cadru de reglementare comprehensiv pentru platforme în UE", a mai spus el.

Statele membre enumeră companiile de "servicii esențiale"

Noua legislație europeană stabilește obligații de securitate și raportare pentru "operatorii de servicii esențiale" în sectoare cum ar fi energie, transport, sănătate, bănci și furnizarea de apă potabilă. Statele membre vor identifica entități în aceste domenii utilizând criterii specifice, cum ar fi dacă serviciul este critic pentru societate și economie și dacă incidentul ar putea avea efecte semnificative asupra furnizării respectivului serviciu.

Unii furnizori de servicii digitale - piețe online, motoare de căutare și servicii de clounding - vor fi obligați să ia măsuri de asigurare a infrastructurii lor și vor raporta incidentele majore către autoritățile naționale. Cerințele de siguranță și notificare sunt mai ușoare pentru acești furnizori. Companiile micro și digitale vor fi exceptate de la aceste cerințe.

Mecanisme de cooperare UE

Noile reguli oferă un "grup de cooperare" strategic pentru a schimba informații și a ajuta statele membre în creșterea capacității de securitate cibernetică. Fiecare stat membru va trebui să adopte o strategie națională NIS.

Statele membre vor fi obligate să creeze o rețea de echipe de răspuns la incidente de securitate online (CSIRTs) care să se ocupe de incidente și riscuri, să discute chestiuni de securitate transfrontalieră și să identifice răspunsuri coordonate. Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA) va avea un rol important în implementarea directivei, mai ales în privința cooperării. Nevoia respectării regulilor de protecție a datelor este reiterată în directivă.